|
Serviciul sanitar rus a rebutat
aproape un milion de litri de vin moldovenesc. Potrivit medicului
sanitar şef al Rusiei, Ghennadi Onişcenko, a fost iniţiată procedura de
reexport a băuturilor alcoolice. Onişcenko a menţionat că numai în
decurs de o săptămână, după verificarea a 14 loturi de vin moldovenesc,
în peste 43 de mii de sticle a fost depistat un conţinut ridicat de
dibutilftalat, transmite PUBLIKA.MD
.
Amintim
că, pe 7 iulie, zeci de camioane încărcate cu vinuri moldoveneşti au
fost blocate la vama Solnţevo, de lângă Moscova. Informaţia a fost
confirmată de către şeful "Rospotrebnadzor", Ghenadi Onişcenko. El a
declarat pentru postul de radio „Eho Moskvî” că vinul oprit în vamă
poate fi utilizat doar pentru a vopsi gardurile.
Anterior, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Valeriu Cosarciuc, a declarat că nu există nici un document oficial care ar anunța întreruperea consultărilor cu Federația Rusă în privința exporturilor de vin
și că din cele 43 camioane care au fost stopate la hotarul Federației
Ruse, mai mult de jumătate au fost deja certificate și li s-a oferit
dreptul de a livra producția pe teritoriu Rusiei. În
același context, ministrul a mai precizat că agenții economici
moldoveni respectă în totalitate reglementările care li se impun.
UNIMEDIA
amintește că vinul moldovenesc își va dubla cota pe piața UE.
Declaraţia a fost lansată ieri, 27 iulie, de către Dacian Cioloş,
Comisar European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, în cadrul
întrevederii cu premierul R. Moldova, Vlad Filat.
UNIMEDIA
|